Ce trebuie sa stii inainte sa adopti un caine

Ce trebuie sa stii inainte sa adopti un caine

Daca vrei sa aduci in familia ta un nou membru blanos, trebuie sa fii sigur ca este momentul potrivit si ca esti constient de toate responsabilitatile care vin odata cu adoptia unui caine. Cainii sunt animale sociale care au nevoie de timpul, iubirea si atentia ta. Iar ca sa fii un stapan responsabil, trebuie sa ii vaccinezi, sterilizezi/ castrezi, microcipezi, dar si alte lucruri pe care le vei descoperi imediat.

Te-ai hotarat sa adopti un caine. Ce ai de facut?

Exista multe persoane care cumpara sau adopta pui, iar adunci cand cresc sau isi dau seama ca nu au timp sau bani sa aiba grija de ei, ii abandoneaza. Acest lucru se intampla din cauza ca oamenii nu sunt suficient de informati si nu stiu ce presupune sa ai un caine.

Incurajam adoptia pentru ca sunt o multime de caini ai nimanui, care traiesc in conditii extrem de grele pe strazi sau care isi duc toata viata in adaposturi, chiar de pui, visand la o familie.

Asa ca, inainte sa te gandesti la adoptie, trebuie sa te intrebi: „Sunt dispus sa am grija de un caine 10-15 ani sau mai mult?”, „Am posibilitatile financiare necesare?”, „Am destul timp sa ii ofer?”, „Cu cine il voi lasa cand plec in concediu? Pot sa il iau cu mine?”, „Dispun de suficient spatiu ca sa il cresc?” (spre exemplu, nu poti tine un caine de talie mare intr-o garsoniera).

Daca ti-ai oferit raspunsurile pozitive, e timpul sa iti cauti viitorul prieten. Poti adopta direct din adaposturi, unde ai sansa sa te intalnesti cu cainii si sa socializezi cu ei, chiar sa ii hranesti si sa ii scoti la plimbare. Cainii luati din adaposturi sunt deja castrati/ sterilizati, vaccinati, deparazitati, invatati sa mearga in lesa si obisnuiti cu omul.

O alta posibilitate este sa cauti anunturi online si sigur te vei indragosti de un blanos. Sau iti poti intreba prietenii, mai ales pe cei care tin animale in foster sau se ocupa cu ingrijirea lor.  Nu in ultimul rand, poti adopta chiar de pe strada sau din centrele in care cainii maidanezi sunt dusi de hingheri si sa ii oferi o a doua sansa la viata unui catel condamnat la moarte.

Urmeaza intrebarea „Ce aleg? Pui sau adult?”. Toti ar trebui sa fie egali, desi puii sunt preferati. Incearca sa oferi o sansa si unui caine adult. Vei vedea ca are la fel sau chiar mai multa dragoste de oferit si ca iti va fi recunoscator toata viata.

De asemenea, trebuie sa alegi in functie de comportamentul cainelui. Daca nu se intelege cu copiii, nu trebuie sa fie adoptat de o familie cu copii. Daca are o retinere fata de oameni si este temator, trebuie adoptat de o persoana cu cunostinte in domeniu si cu multa rabdare. Daca ai alte animale de companie, trebuie sa alegi un caine care le va tolera. Este esential sa alegi cainele in functie de personalitatea si nevoile lui, dar si de ceea ce poti tu sa ii oferi.

In functie de rasa, varsta, istoric medical si viata pe care a avut-o cainele pana sa intre in familia ta, e posibil sa aiba sau nu nevoie de cateva sedinte de dresaj, sa invete sa mearga in lesa sau sa socializeze cu alte animale sau cu oamenii din jurul lui. Fii sigur ca ii poti oferi toate aceste lucruri.

Dupa ce te-ai decis, trebuie sa iti pregatesti casa: cumpara-i boluri, mancare umeda si uscata, recompense, un culcus in care sa doarma sau sa se relaxeze in timpul zilei, jucarii ca sa isi ocupe timpul si sa aiba activitate, lesa si medalion inscriptionat cu numele lui si datele tale de contact. Pe parcurs, o sa completezi lista cu multe altele, o sa vezi.

Ce inseamna sa fii un stapan responsabil de caine?

  • trebuie sa il sterilizezi/ castrezi
  • cainele trebuie vaccinat si deparazitat regulat
  • este obligatoriu sa fie microcipat si inregistrat in RECS
  • invata-l sa mearga in lesa
  • strange mereu dupa el atunci cand il scoti la plimbare
  • acorda-i ingrijiri medicale veterinare atunci cand are nevoie, dar si controale de rutina
  • petrece timp cu el
  • educa-l (invata-l comenzi de baza ca „Sezi!”)
  • nu il lasa singur in casa mai mult de 10 ore

Poti citi mai multe despre acest subiect AICI, iar despre importanta sterilizarii AICI si despre schema de vaccinare a cainilor AICI.

Adoptia este unul din cele mai bune lucruri pe care le puteti face pentru a salva o viata si a ajuta la rezolvarea problemei animalelor fara stapan. Daca vrei sa adopti de la noi, te rugam sa completezi acest formular, iar noi te vom contacta in cel mai scurt timp. Multumim!

Andreea Corneanu

Andreea Corneanu

VIEW ALL POSTS

CONT BANCAR

Asociatia Care for Dogs Romania
Cont RON: RO64INGB0000999906112602
Cont EUR: RO45INGB0000999906534312
BIC(SWIFT): INGBROBU

PayPal

Adresa noastra este carefordogsro@gmail.com. Va rugam sa selectati optiunea Friends and Family pentru a beneficia de taxa mai mica.

DONEAZA PRIN PayPal.