4 octombrie – Ziua Internationala a Animalelor

Ziua Internationala a Animalelor este o zi de actiune recunoscuta la nivel global, sarbatorita anual pe 4 octombrie, atunci cand se comemoreaza Sfantul Francisc din Assisi, protectorul animalelor.

Misiunea acestei zile este promovarea drepturilor animalelor, protejarea lor si obtinerea bunastarii pentru toate necuvantatoarele.

Cum a luat nastere Ziua Animalelor

Totul a pornit de la dorinta de a transforma lumea intr-un loc mai bun si mai sigur pentru toate animalele. Ziua Mondiala a Animalelor este sarbatorita in diferite moduri in fiecare tara.

Insa ce au toate tarile in comun este cresterea nivelului de empatie si constientizare al oamenilor, care sa inteleaga ca sunt capabili sa creeze o lume mai buna, in care animalele sa fie respectate si recunoscute ca fiinte simtitoare.

Heinrich Zimmermann, scriitor si publicist german, a initiat Ziua Mondiala a Animalelor. La 24 martie 1925, el a organizat prima editie la Palatul Sportului din Berlin, la care au participat peste 5.000 de persoane. Evenimentul a constat in participarea la mai multe expozitii si discursuri legate de drepturile animalelor.

Dupa aceea, mai multe tari, printre care Elvetia, Austria si Cehoslovacia au urmat exemplul lui H. Zimmermann si au organizat evenimente similare.

In fiecare an, Zimmermann a promovat Ziua Animalelor, iar in cele din urma, eforturile lui au dat roade. In mai 1931, in timp ce se afla la Congresul International pentru Protectia Animalelor din Florenta, propunerea lui de a face Ziua Mondiala a Animalelor recunoscuta la nivel international a fost acceptata in unanimitate si adoptata.

Cum poti sa sarbatoresti Ziua Internationala a Animalelor

Sustine o cauza si doneaza

Indiferent care este cauza ta, o poti sustine tot timpul anului si astfel sa iei parte in lupta pentru drepturile animalelor de pretutindeni.

Vrei sa protejezi animalele pe cale de disparitie? Sau sa adopti de la distanta un urs panda? Poate doresti sa contribui la cresterea populatiei de rasi din Romania. Sau sa ajuti ONG-urile sa lupte impotriva vanarii animalelor salbatice.

Fii voluntar la o asociatie sau un centru care salveaza animalele

Asociatiile si ONG-urile au mereu nevoie de voluntari dornici sa ajute si sa le faca mai frumoasa viata animalelor, chiar daca numai pentru o zi.

Asa ca, implica-te in activitatile asociatiilor din orasul tau si vei vedea ca si animalele te vor ajuta pe tine – un dat din codita iti va aduce cu siguranta zambetul pe buze, iti garantez.

Adopta sau tine in foster

Adopt, don’t shop! Iar daca nu poti salva un suflet prin adoptie, sunt alte zeci de mii care au nevoie de ajutor pe o perioada mai scurta, pana cand isi vor gasi casuta permanenta.

Insa, daca te-ai decis sa ii dai o sansa unui animal din adapost si sa il primesti in viata ta, descopera AICI care sunt pasii prin care iti poti lua acasa noul membru al familiei.

Ia parte la evenimentele din orasul tau

Se organizeaza conferinte de educare pe tema drepturilor animalelor? Sau dezbateri despre cum putem proteja animalele aflate pe cale de disparitie; poate chiar un mars pentru drepturile animalelor?

Indiferent de tipul de eveniment care are loc in orasul tau, participa impreuna cu prietenii si familia. Reprezentarea este foarte importanta, la fel ca si cresterea nivelului de constientizare si educare a populatiei.

Sarbatoreste zi de zi cu mici schimbari care au un impact mare

Renunta la obiectele de unica folosinta din plastic, care ajung sa polueze marile si oceanele si sa distruga fauna. Stiai ca anual sunt deversate in oceane intre 4 si 12 milioane de tone de plastic?

Si ca 52% dintre testoase ingereaza plastic? Iar ele nu sunt singurele animale afectate care se imbolnavesc sau mor din cauza plasticului ce polueaza apele.

Consuma cat mai putine produse de origine animala. Industria animalelor polueaza de circa 4 ori mai mult decat toata industria transporturilor la un loc.

Stiai ca pentru a produce un singur hamburger este necesara o cantitate de apa care ar fi suficienta unei persoane timp de 2 luni pentru a face dus?

Organizatia Natiunilor Unite a pus accentul in ultimii ani pe reducerea consumului de carne si lactate pentru protejarea mediului, asa ca poti face si tu o schimbare pozitiva incepand de acum.

Nu folosi produse de ingrijire care contin ingrediente de origine animala sau care sunt testate pe animale. Alege intotdeauna un stil de viata cruelty-free

Tu cum sarbatoresti Ziua Internationala a Animalelor?

Andreea Corneanu

Andreea Corneanu

VIEW ALL POSTS